Stările...

..doar  în momentele noastre de introspecție și reverie ,suntem singuri cu eul nostru,suntem sinceri cu noi înșine , realizăm că am avut de toate prin trecerea asta nemiloasă a timpului…

Eu,chiar n.am dus lipsă de nimic,..n.am dus lipsă de zâmbete cum n.am dus lipsă nici de lacrimi,că au fost de bucurie,că au fost de tristețe ,am avut parte de ele  și aș zice chiar din belșug!

Cum mereu am preferat coloritul care mă reprezintă indiferent de părerea celor din jur,n.am căzut în capcana “plăcerii” celuilalt de a auzi doar ce i.ar conveni,nu mi.am  unificat plăcerea de dragul momentului,c.așa dă bine,sau de dragul compromisului c.așa fac toți, nu !

mi.am zis că,nu e musai , gustul meu să se suprapună cu al altora ,valabil și inversul acestuia ,avem dreptul la plăcerea proprie,așa cum o vedem ,cum o  percepem ,cum o gestionăm  și in final cum o trăim !

 Colțișorul meu de suflet s.a  vrut și se vrea el insuși,protejat,se vrea a tihna și a bucurie la limita bunului simț și dacă s.ar putea cât să treacă neobservat,să nu deranjeze pe cineva,de fapt ,important este cum ne decorăm interiorul ,să fie pe confort,pe bucurie și armonie cu el insuși !

Revenind la stări,am avut însă și revelația “tăcerilor’ ,și despre asta  scriu acum!

tăcerilor mele trebuie să le mulțumesc pentru multele  lor beneficii !

a existat mereu tentația de a reacționa , să dau  drumul la “neavenite” agresiuni stârnite  la cald,fără o “procesare”  prealabilă , orgoliul fiind de cele multe ori pus pe jar  și  motivat poate să țâșnească,au existat și asemenea “ademeneli” ,pe unele le.am evitat,retrăgându.mă conștient în tăceri,pe altele nu și am regretat deși,același orgoliu ,nepus la punct, s.a dovedit a fi în accepțiunea mea până la urmă stârnit pe real,mi.a “subțiat considerabil șansa  unei remedieri  pe “bune”,nu toată lumea știe să se raporteze  “pe viu” la moment  și sunt destui slava cerului care.și alimentează și.și hrănesc ego.ul cu certitudini și cel mai bine când întâlnești un astfel de specimen virezi pe inversul căii sale de mers,n.ai nici.o șansă să.l scoți dintr.ale sale ..și.ți vezi de singurătatea ta !

Cu timpul…

am invățat din tăceri și laolaltă cu ele ce înseamnă  să te echilibrezi,să alegi  o opțiune sau alta și de ce nu,să las o portiță deschisa pentru a reveni uneori ,ca o nevoie  de “întoarcere “ către mine dându.mi înțelepciunea de a mă iubi și prețui la atât cât sunt!

Tăcerile m.au dus mult mai spre conștient și mai spre sigur către  cunoaștere  în întregul său!

Asș am putut observa de.aproape sau de la distanța lucruri și fapte,oameni și locuri,am putut discerne în liniștea interiorului din mine și departaja răul de bine,urâtul de frumos ,alegând în cunoștință de cauză atât   cu mintea cât și cu ochii larg deschiși calea de urmat..

 din tăceri s.a născut dorința de bine,de apreciere maximă a “corectului”din mine și din a altora atunci când  momentele vieții mi i.au alăturat în vreun fel cumva.

Tăcerile au venit și m.au completat odată cu trecerea anilor prin accepțiune,prin convingeri proprii,dar și prin renunțări ..

Și ,tot din tăceri s.a desprins oareșce idei de transmitere pe mai departe alegând o cale de refulare a tot ce ,adunat în ani s.ar numi “frustrări,vrem nu vrem trebuie să recunoaștem că, intr.un fel sau altul,conștient sau nu,acestea s.au “coagulat”, s.au depus  acolo într.un loc de taină numit “reserved”,pentru alt timp,altă stare..

 Nu mi.am propus ca scrierile mele să devină “ținta” de studiu a unora,a altora,nici recunoaștere de mare “maestră” în ale scrisului..

Poezia mea este una naivă și ea mă definește cel mai bine,am fost de când mă știu “fan” înrăit al naivității chiar și atunci când evidența îmi scotea ochii…

iar starea mea din interior către exterior țâșnește către acest  scris, cum am mai zis,un scris fără țintă,fără adresă dar,cu ceea ce simt la momentul unui  gând ce se vrea rupt din tăceri,cănd liniștea se sparge,și, ..de ce nu,ar duce la împăcarea cu mine!