Dacă stelele ar răsări o singură dată într-o viață de om, cu siguranță n-am pierde acea noapte,am sta cu ochii pe cer pandindu.i intrarea in sfera  noptii si ne.am bucura cum numai cateodata stim sa o facem ! Am rade cu sufletul si am face un legamant sacru legat de steaua aceea unica a existentei noastre,ne.am lega rugamintile de cer,ne.am legana visele de stea .si am incerca sa individualizam steaua care sa ne reprezinte in univers !da  ..asa am face !

Așa, răsărind în fiecare seară, unele mai confuze ca altele  ca intensitate ,devin doar niște minime torte lucind  mărunt in intunericul noptii  si le trecem  usor cu vederea…

Doar pe munte le vezi  intr.o pulbere imprastiata si sunt multe si sunt mai stralucitoare si mai curioase sa te citeasca pe pamant !Te uiti si-ti amintesti si inconjuri cerul cu ochii,oare unde.i luceafarul cel mandru,..aha ! uite Calea Lacteee !..si  asta.i oistea de la Carul cel Mare !!!

adormi cu ele in gand visand la ziua care va sa apara  cu ale ei noi incercari…