E-aşa de tristă aşteptarea
Cincinat Pavelescu
E-aşa de tristă
aşteptarea când ştii c-aştepţi zadarnic!
Şi-aşa de tristă e
speranţa când ştii că n-ai la ce spera...
Şi-aşa de jalnică-i
chemarea când ştii că nu te poate-aude...
Şi-aşa de grea e
resemnarea
Şi-aşa e chinul de amarnic,
Când tot aştepţi,
aştepţi zadarnic
Şi ştii că n-ai ce
aştepta...
Încât de s-ar găsi
cuvinte
Să-exprimi a tale
simţăminte,
Să poţi aşterne pe
hârtie
Şi suferinţă,
Şi durere,
Şi lacrimile ce-n
tăcere
Le verşi amar
Dar în zadar,
În aşteptarea celui care
Nu vrea să vie,
Nici să scrie
Şi nici să ştie
Că tot aştepţi, aştepţi
zadarnic ca să vie...
De s-ar găsi cuvinte,
zic,
Să poţi aşterne pe
hârtie
Această mare tragedie
Ce-unor-ar pare un
nimic,
Atuncea s-ar mişca şi munţii,
Şi stâncile s-ar sfărâma;
Şi stelele din cer s-ar rupe,
Şi-oceanele ar îngheţa,
Şi norii s-ar preface-n lacrimi,
Şi toţi vulcanii ar
erupe,
Şi lava lor ar arunca
Pe inimile reci ca
gheaţa,
Pe sufletele împietrite
Şi pe
conştiinţele-ncărcate
De suferinţi
pricinuite,
De lacrimi,
Din nopţi nedormite.
Şi s-ar mişca întreaga lume!
La fel un rege ca
ţiganul...
Şi ar lăsa din mână
tocul
Acel ce scrie;
Şi ciocanul
Acel ce bate;
Şi ţăranul
Ar zvârli din mâini
toporul,
Şi mosorul,
Ţesătorul,
Şi-ar merge fiecare
Să-şi găsească acela care
Plânge, plânge şi aşteaptă
-- Tot zadarnic ca să
vie
Acela ce nu vrea să
vie,
Acela ce nu vrea să
scrie,
Acela ce nu vrea să
ştie
Că s-ar putea ca încă astăzi
Să se despartă pe
vecie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu