Oricine iubeste o floare

     Costache Ioanid

Oricine iubeste o floare

e-aproape de-un sacru mister.

Oricine se-opreste-n carare

s-asculte un glas de izvoare

e-aproape,

aproape de cer ... 

Oricine iubeste seninul,

cind soarele urca-n eter,

oricine-si inalta suspinul,

cind licare-n mare rubinul,

e-aproape,

aproape de cer ... 

Oricine pe muntii albastri

priveste granitul sever,

oricine pe cai de sihastri,

strabate paduri de jugastri,

e-aproape,

aproape de cer ... 

Dar cine-a primit indurarea

din ranile blindului Miel,

acela e frate cu floare,

cu riul, cu muntii, cu marea,

si-orunde il duce cararea,

tot cerul,

tot cerul e-n el........