Cred că ni se întâmplă tuturor,să vezi o imagine,două,trei,să citești ceva ce aduce în prim planul trării  tale și face front comun cu flash.uri din vremi demult trecute.

Un blid cu mâncare tradițională,un fuior și o furcă,le mai găsești prin muzee,un port popular acolo unde veșnicia s.a impus prin tradiție și respect…vorba lui Blaga “veșnicia s.a născut la sat !”

Sunt tot atâtea momente de introspectie,de întoarcere către sine,de rememorare a unor  imagini și fapte demult trecute dar niciodată uitate,probabil că așa ceva se reeditează odată cu înaintarea în vârstă,cu reînvierea nostalgiilor,cu cinstirea de bun simț și iubire față de oameni dragi sufletelor noastre!

 Scriu cu dragoste ,nimic nu mi.ar face o mai mare plăcere ca rememorarea unor momente!

Automat ochii minții mele se regrupează,văd imagini,văd scene,văd oamenii dragi mie și care sunt cazați acum între stele ,sunt sigură că mă privesc de.acolo,ba ,mai îmi și ghidează pașii spre ce este corect și bine!

Când văd un foc simplu,văd deja soba cu plită care servea și la gătit pe timp de iarnă,vara era o altă locație,în are liber,..Oh Doamne ,ce vremuri ..și amintirile curg..

   Am dormit vara cu greierii  refugiați în umbrarul făcut ad-hoc de frații mei mai mari din crengi  bogate în frunze de stejar , care.mi asigurau răcoarea deopotrivă a zilelor toride de vară cu  o oareșce căldură a nopții dar și acompaniamentul cri-cri.urilor până mă fura somnul și treceam la visele mele de copil…

 Mă trezeau primele raze ale soarelui ce.mi cădeau cam pieziș pe ochi,dându.mi primul impuls al trezirii,se mai auzea câte.un cuc matinal ce.și încălzea corzile vocale în roua dimineții!

 Mai venea și coana.mare,(e vorba de maică.mea,Dumnezeu s.o odihnească întru cele drepte acolo sus printre stele,sunt sigură că nu de puține ori mi.a ghidat pașii … ) care.mi amintea că.i timpul să fac ochi,să mă scol,să scot animăluțele pe țarină la vreun kilometru de casă,că mor alea de foame…Hm!..o văcuță,două capre parcă și vreo patru oi…(deci,caprele cam deșănțate,oile săracele erau cumințele…ce să zic!)Si dacă nu mă trezeam din prima,revenea și adăuga ,dacă mai dorm mult o să fac …mușită la gura!

Ce.i aia …mușiță?

 Mă trezeam neștiind să traduc,mă sculam și mișcările mele erau cam în..reluare,găseam pe masa din bucătăria de.afară,un coltuc de pâine de casă,un castron cu lapte cald,atunci muls de la Lunaia,o văcuță mică de ani și foarte blândă care se atașase și ea de mine simțindu.mă probabil un copil  în nevoie de afecțiune…Dar era și tare curioasă,mai ceva ca o babă ce stă mai toată ziua cu coatele pe gard sau cel puțin așa credeam eu- de mă vedea că dispar din câmpul ei vizual,lăsa păscutul și venea după mine la izvorul care era plin de bălți micuțe unde învățam broaștele să înoate ..mă uitam zilnic la mâini să văd dacă.mi apar negi,că așa ziceau  una și.o mie de voci dintr.ale satului zise,pui mâna pe broaște- aia ești! Ete..că niciodată n.am avut excrescențe aiurea răsărite pe mine,m.a ferit Dumnezeu!

  Și aici,fac o paranteză- întotdeauna mi.a fâlfâit ,c.a fost pe umărul sting,c.a fost pe umărul drept un înger plasat acolo cu grija mea,protecția divină am simțit.o mereu ,n.am cuvinte să mulțumesc!

 Mâncam laptele și …deși au trecut atâția ani- acel gust,acea atmosferă,acele momente  nu le.am regăsit  niciodată ,niciunde!

  Să fie copilăria cea care ne marchează pentru totdeauna ?

 Acum ne plângem de una,de alta,de ce este de ce nu este,ne dorim din ce în ce mai mult,mai altfel,sentimentele firești au dispărut  lăsându.ne un gust amar a tristețe de neînțeles …